Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, învingătoarea surpriză de la Indian Wells, turneu dotat cu premii totale în valoare de de 7.972.535 dolari, a declarat după ce s-a impus în finală cu 6-3, 6-2 cu Daria Kasatkina din Rusia, că încă nu-i vine să creadă că a câştigat primul trofeu din cariera ei.
„Încă nu pot realiza ce am reuşit, încă am impresia că mai am un meci de jucat luni. Nu am realizat efectiv că am câştigat turneul, că acest trofeul este pentru mine, sunt fericită pur şi simplu. Am fost extrem de stresată şi încordată, dar strategia mea era să arăt că sunt calmă şi cred că a funcţionat. Mă aşteptam ca adversara să se bată pentru fiecare punct, iar eu nu-mi puteam permite să pierdem puncte din cauza nervozităţii mele, aşa că trebuia să iau cele mai bune decizii. Îmi doream cu adevărat să câştig acest meci şi mi-am spus că e ca la un meci din primul tur şi nu m-am ambalat prea tare”, a declarat Naomi Osaka după finală.
Japoneza Napomi Osaka le-a eliminat în drumul către titlu, printre altele, pe Maria Şarapova, Agnieszka Radwanska, Karolina Pliskova şi pe liderul mondial Simona Halep cu scorul de 6-3, 6-0, românca declarând după ce a pierdut lamentabil în semifinale contra japonezei că nu a fost pregătită pentru acest meci.
Grație punctelor acumulate în clasament în urma acestui titlu câștigat la Indian Wells, Naomi Osaka a urcat pe locul 22 în clasamentul WTA, aceasta fiind cea mai bună poziţie deţinută de jucătoarea în vârstă de 20 ani.